Cea mai buna prietena a mea m-a rugat inca de acum un an sa scriu despre dorinta mea de a-mi face o rinoplastie. Pros, cons, sa dezbat subiectul. Probabil si sa trag concluzii. Cum astazi e ziua ei, m-am gandit sa-i fac o surpriza si sa ii indeplinesc dorinta.
De o jumatate de ora ma chinui sa scriu ceva, dar gandurile imi vin valma in cap si nu reusesc sa tastez in timp util, asa ca am sa fac suma gandurilor mele : o operatie estetica la nas pentru mine inseamna un fel de level-up la "Ce zana sunt!".. Nu vad de ce sa nu-mi dau level-up.
A da, LA MULTI ANI, Roxana! O sa bem!
joi, 8 septembrie 2011
sâmbătă, 24 iulie 2010
Introducere
Am emotii.
Sunt o persoana introvertita, cel putin atata lucru stiu sigur despre mine. Si nici relatia mea cu internetul si tot ceea ce implica el nu este una extraordinara. Nu am cont pe facebook, hi5 sau alte retele de socializare, iar in lista mea de messenger cred ca figureaza cel mult 20 de cunostinte dintre care vorbesc saptamanal poate cu doua. Nu simt nevoia sa intru pe mess cum deschid laptopul; de fapt, daca ma gandesc mai bine, nu simt nevoia sa deschid laptopul prea des. Nu ma uit la tv, nu ascult radio. Sunt total detasata de ceea ce se intampla in jurul meu; traiesc in lumea mea micuta, iar atunci cand ma satur de ea imi creez o alta, imaginara, si ma mut acolo. Si ma satur des.
Cu toate astea, acum cateva zile am luat hotararea sa imi fac un blog. De ce? Nici eu nu stiu prea bine. Nu am talent la scris si nici o pretentie in sensul asta; nu am nimic special de impartasit, nu mi s-a intamplat nimic extraordinar; nu ma intereseaza decat aprecierea anumitor persoane, si ele sunt putine la numar. Poate ca vreau sa ma schimb, poate e un strigat dupa ajutor. Sau poate ca vreau sa incerc sa fac altceva, sa ma integrez. Sa ma vada si pe mine cineva . See me, feel me, touch me, heal me. Aiurez. De fapt, nici nu conteaza de ce. Important este ca am facut-o, el exista si este foarte... portocaliu. Si dupa cate se pare, va fi ca un jurnal pentru mine. Toate frustrarile, emotiile, amintirile, intamplarile marcante acolo, in vazul cui doreste. E nevoie de curaj pentru asta, si eu am emotii.
Sunt o persoana introvertita, cel putin atata lucru stiu sigur despre mine. Si nici relatia mea cu internetul si tot ceea ce implica el nu este una extraordinara. Nu am cont pe facebook, hi5 sau alte retele de socializare, iar in lista mea de messenger cred ca figureaza cel mult 20 de cunostinte dintre care vorbesc saptamanal poate cu doua. Nu simt nevoia sa intru pe mess cum deschid laptopul; de fapt, daca ma gandesc mai bine, nu simt nevoia sa deschid laptopul prea des. Nu ma uit la tv, nu ascult radio. Sunt total detasata de ceea ce se intampla in jurul meu; traiesc in lumea mea micuta, iar atunci cand ma satur de ea imi creez o alta, imaginara, si ma mut acolo. Si ma satur des.
Cu toate astea, acum cateva zile am luat hotararea sa imi fac un blog. De ce? Nici eu nu stiu prea bine. Nu am talent la scris si nici o pretentie in sensul asta; nu am nimic special de impartasit, nu mi s-a intamplat nimic extraordinar; nu ma intereseaza decat aprecierea anumitor persoane, si ele sunt putine la numar. Poate ca vreau sa ma schimb, poate e un strigat dupa ajutor. Sau poate ca vreau sa incerc sa fac altceva, sa ma integrez. Sa ma vada si pe mine cineva . See me, feel me, touch me, heal me. Aiurez. De fapt, nici nu conteaza de ce. Important este ca am facut-o, el exista si este foarte... portocaliu. Si dupa cate se pare, va fi ca un jurnal pentru mine. Toate frustrarile, emotiile, amintirile, intamplarile marcante acolo, in vazul cui doreste. E nevoie de curaj pentru asta, si eu am emotii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)